Istoric

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cercetari istorice dovedesc faptul ca anul primei atestari documentare a localitatii este 1223  in actul  Rivulum qui dicitur Arpas.In anul 1765,satul a fost militarizat si a facut parte din Compania a VII-a de granite a Regimentului I de Granita de la Orlat pana in anul 1851,cand regimental s-a desfiintat.

Prin traditie,localitatea Arpasu de jos a facut partea din Tara Fagarasului si judetul Fagaras,dupa desfiintarea caruia a intrat in Regiunea Stalin respectiv Brasov.iar incepand cu anul 1968 face parte din actualul  judet Sibiu.

De-a lungul timpului Arpasul de jos de azi a avut mai multe denumiri in functie de limba de care se vorbea si de perioade:

  • in ungureste:Alsoarpas
  • in germana:Unterarpasch
  • 1511:Arpas,Also Arpas
  • 1556:Also Arpas
  • 1629:Also Arpas
  • 1808:Arpasu de dzsosz
  • 1830:Arpasu-gyin zsosz
  • 1850:Arpasu din zsosz
  • 1854:Also-Arpas,Arpasu de jos

Un element cheie in evolutia asezarii satului Arpasu de jos este drumul care traverseaza satul,drum care intodeauna a facut legatura intre provinciile romanesti.

Dupa ce a ars arpoape in toatalitate in 27 iulie 1889,se poate spune ca pe acel teritoriu s-a construit un alt sat.Daca in anul 1900 in timpul reconstructiei nu erau decat 17 gospodarii in toata localitatea Arpasu de jos pana la inceperea Primului Razboi Mondial numarul acestora aproape s-a dublat ajungandu-se aproape la aproximativ 33 de gospodarii.

Primele gospodarii au fost construite in zona centrului actual al satului,de-o parte si de alta a acestora ridicandu-se treptat locuinte de-a lungul drumului principal care tranziteaza localitatea.

Perioada interbelica a reprezentat un punct esential in dezvoltarea asezarii in acest interval de ani numarul gospodariilor aproape s-a triplat,toate acestea adunadu-se de-a lungul drumului.

Dupa al Doilea Razboi Mondial s-a produs o explozie  in evolutia asezarilor,in numai 15 ani s-au construit aproximativ 100 de gospodarii,satul capatand un aspect de copac cu multe ramificatii,s-au construit cladiri si in lunca Oltului in nordul localitatii si in sud spre muntii Fagaras.

O perioada foarte buna in dezvoltarea asezarii rurale a fost al VI-lea deceniu al secolului XX,cand intr-un timp relativ  scurt s-a construit foarte mult,iar satul si-a marit considerent dimensiunile.

Perioada de declin incepe in anii ’70 cand treptat tot mai putine  gospodarii ies la suprafata de pe teritoriul Arpasului de jos,ajungand ca in perioada 86-90′ sa se mai ridice doar 5 gospodarii.

Dupa revolutia din 1989,dupa migratiile pentru munca in masa in tarile puternic dezvoltate din vestul Europei,incep treptat sa se mai ridice locuinte dar nu ca in perioada infloritoare de dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Potrivit traditiei,satele fagarasene ,,de jos”,sunt asezari mult mai noi decat cele ,,de sus”,de unde au coborat pe luncile raurilor catre Olt,fiind adevarate replici ale celor de sub munte.

Întodeauna ţinutul cunoscut sub numele de Ţara Făgaraşului, din care face parte şi Arpaşu de Jos a fost stăpanit de romani sau înaintaşii acestora, iar mai târziu a stat sub scutul domnilor Ţării Româneşti, care de fapt au descins din această parte de ţară, peste munţi, începând cu legendarul Radu Negru.

În documenentele latine, zona se numea Terra sau Silva Blachorum et Bissenorum adică  Ţara sau Pădurea Romanilor şi Pecenegilor. Treptat, stăpânirea ungurilor s-a apropiat de sudul Transilvaniei, dar ţinuturile Almăşului şi Făgăraşului au continuat încă multe veacuri să stea sub domnii munteni. La 1223, regele Andrei II-lea înzestrează prin uzurpare de autoritate,in dauna romanilor, mănăstirea cisterciana din Cârţa (înainte de stabilirea saşilor) cu pământuri luate cu japca de la Valahii din Arpaş.

Terenul era delimitat în documentul regal, redactat în latină de cancelarie, de”râul Arpaş, Olt, munţii cei înalţi, Pârâul Unghiului şi râul Cârţa”. Este prima atestare scrisă a numelui de Arpaş. Mircea cel Bătrân stăpânea toată Ţara Făgăraşului. Se menţionează multe danii ale acestui domnitor, între care cea facută lui Costea din Viştea pentru fapte de vitejie, dându-i-se în posesie o proprietate în Arpaş. Treptat, stăpânirea regilor unguri şi apoi a împăraţiilor habsburgi se extinde formal peste întreaga zona de sud a Ardealului, denumită scolastic Ultrassylvania.

La 1596, un document de piele de urs atestă că Bogdan Arpaşanu este înobilat de principele Sigismund Bathory. Mulţimea documentelor de acest fel, în mare parte necercetate ştiinţific, acordate familiilor Bogdan, Vasu Silaghe şi probabil altora din Arpaşu de Jos, nu permite o prezentare amănunţită în acest spaţiu.Menţionăm totuşi diplomele pe piele de urs, date familiilor Vasu şi Silaghe de principii Mihai Appafi şi Gheorghe Rakoczy. Deosebit de importantă este plângerea arpăşenilor împotriva grofului Mihai Teleki, în care sunt înşirate cruntele poveri la care erau supusi de acesta. Înfiintarea de către Viena a regimentelor de apărare şi graniţelor a schimbat soarta locuitorilor, multi arpăşeni înrolându-se în randul grănicerilor şi dobândind pe această cale însemnate libertăţi şi privilegii. Veacul al XIX-lea marchează o puternică ridicare a romanilor de sub stăpânirile străine. Tot mai multi arpăşeni încep să dobândească ştiinţa de carte; se înfiinţează prima şcoală condusă de învătătorul David Boieriu. Bine situat geografic şi economic, satul începe să devină un nucleu administrativ-teritorial. În zorii acestui veac, Nicolae Iorga, călătorind prin Ardeal schiţează o descriere a Arpaşului ca important centru administartiv, cu pretura ce-şi întindea autoritatea peste douăsprezece sate. Pretura îl avea în frunte pe prim-pretorul Gheorghe Boieriu. După unirea Transilvaniei cu Romania, Arpaşul din ce în ce mai prosper are cinstea de a-i primi ca oaspeti, in cateva rânduri, prin doctorul Gh.Moldovan, pe regii Romaniei.

De vizitele regilor Carol al II-lea şi Mihai I îşi mai aduc aminte cei mai vârsnci arpăşeni. Avântul ţării libere şi întregite se reflectă şi în progresele înregistrate de locuitorii Arpaşului, în toate domeniile. Câţiva oameni de vază s-au ridicat de aici. Filimon Bogdan a ajuns primarul Braşovului, Dănilă Vasu a fost membru în Senatul ţării, Octavian Vasu-prefectul judeţului Ciuc. Încă de la începutul acestui secol prin construirea căii ferate şi mai apoi a şoselei naţionale, Arpaşul a devenit, pentru satele din jur, de la munte şi de peste Olt, un punct de tranzit. La Arpaş s-au înfiinţat gara, poşta, telefonul, ocolul silvic, dispensar uman şi veterinar.

Arpaşu de Jos a devenit reşedinţa de palsa, cu prefectură ,judecătorie, post-teritorial de poliţie. Sporesc interesul de noi produse şi puterea de cumpărare a locuitorilor iar, ca reflex, se dezvoltă comerţul particular (Louis Vasu, Gheorghe Cucu,Stanciu, Ciopac, Limpede, Lupuşor). Se înfiinţează măcelării (Lomu, Dei), ateliere de cizmărie, fierărie, tâmplălrie, brutărie.

Meseriile de zidari şi bărdaşi au fost practicate de numeroşi meşteri ca urmare a dezvoltării construcţiilor de case, şuri şi acareturi. Un rol important l-au jucat în epocă cele trei mori cu apa, ce funcţionau în plin, atrăgând clienţi din numeroase sate din jur, în special “de pe Ardeal”. De menţionat numele unor destoinci morari, Dumitru Muntean şi Gheorghe Morar.

Înfloreşte o activitate culturală susţinută, prin înfiinţarea Societăţii culturale Arpăşana, care organiza baluri cu programe artistice, din care nu lipseau jocul popular, piesa de teatru si corul. Tinerii ţărani şi intelectuali erau atraşi în aceste activităţi. Dintre promotorii culturali ai Arpaşului se cuvine să-i amintim pe: Constantin Cucu, Nicolae Codrea, Maria Cucu (Limpede), Zizi Boieriu, Vasile Bârsan, farmacista Vogel, Sabian Şerbu, Eufrosina Dobrin ş.a.

În cel de al doilea Război Mondial, bărbaţii mobilizaţi au participat, pe frontul de est şi de vest la campaniile miltare ale patriei. Ca şi în prima conflagraţie mondială, mulţi au pierit sub focul duşmanului. Câţiva dintre eroii sunt menţionaţi pe monumentul din centrul satului şi pe troiţa din cimitir. Mulţi au ramas necunoscuţi…

După 1945, Arpaşul a trecut prin aceleaşi privaţiuni şi schimbări forţate ca toate satele ţării. S-a păstrat totuşi permanent un ferment anti-comunist, concretizat în rezistenţa pasivă, dar şi în forma organizată, prin sprijinul acordat de populaţie luptătorilor din munţi. Părintele Cornel Dascăl, prof. Remus Budac, Vasile Măgurean şi Nicolae Trandafir (Neagălu), alături de mulţi alţii cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu obiectivitate menţionăm câteva progrese din epoca comunistă: electrificarea, apa potabilă curentă, asfaltarea drumului gării, construirea casei de cultură şi amenajarea sălii de nunţi. Arpăşenii şi-au ridicat case noi, multe dotate cu instalaţii sanitare şi băi etc.

Arpaşu a avut şi frumoase reuşite sportive, încununate prin câştigarea Cupei Agriculturii pe ţara la volei şi alte rezultate bune, de nivel judeţean, la tenis de masă şi handbal.

O mare realizare a fost după decembrie 1989, introducerea gazului metan, fapt ce împreună cu celelalte facilităţi dobândite în timp, conferă localităţii un nivel urban şi frumoase perspective.